Taina iubirii

Editurile ACT şi Politon şi Sophia, vă oferă audiobookul Taina iubirii, după volumul cu acelaşi nume scris de Mitropolitului Antonie al Surojului, pentru a vă apropia de cel mai de preţ lucru al omului, iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de ceilalţi.

Taina iubirii este o carte scrisă de Andrei Borisovici Bloom, ajuns Mitropolitul Antonie al Surojului şi în care veţi regăsi patru texte care vorbesc despre modul în care întâlnim iubirea, despre nevoia de iubire, despre ce înseamnă aceasta, care este taina şi semnificaţia ei şi, în final, o scurtă cuvântare adresată noilor căsătoriţi. Taina iubirii faţă de om începe atunci când ne uităm la el fără dorinţa de a-l poseda, fără dorinţa de a-l stăpâni şi fără dorinţa de a ne folosi în vreun fel de darurile lui sau de personalitatea lui, încercând doar să privim şi ne minunăm de frumuseţea care ni s-a descoperit.

"Ce bucurie este uneori să te întâlneşti! Dacă am putea, dacă am şti să-L întâlnim pe Domnul aşa cum ştim să ne întâlnim între noi cu dragoste simplă, din inimă, omenească, atunci când în inimă este lumină şi e căldură! Uite aşa, ca astăzi, prin bunătatea şi mila voastră, prin dragostea lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului, ne întâlnim. Haideţi, deci, să Îl aşteptăm şi să Îl întâlnim aşa pe Mântuitorul, Care ni Se arată cu trup prin Naşterea Sa!

Vă voi mai spune şi aceasta: aţi dat vreodată atenţie faptului că toată Evanghelia este întâlnire de la un cap la altul? Pentru că toată istorisirea evanghelică ne vorbeşte nu de-spre vreo învăţătură care li se expune tuturor deopotrivă, indiferent, impersonal. Fiecare cuvânt evanghelic a fost spus cuiva, fiecare întâmplare evanghelică este o întâlnire a lui Hristos cu o nevoie omenească, cu un necaz, cu o bucurie, cu o amărăciune, cu o boală, cu un păcat. Este întotdeauna o întâlnire faţă către faţă. Şi ce bucurie statornică, triumfătoare, purtătoare de biruinţă, ar putea fi în noi dacă am recepta Evanghelia în felul acesta, dacă, citind-o pur şi simplu ne-am închipui nişte imagini reale... Iată mulţimea – la fel ca noi acum, uneori mare, ca astăzi, alteori cu totul puţină la număr, ca atunci când de-abia se adunau cei dintâi ucenici. În această mulţime eu m-am pierdut pe undeva, şi ascult cum vorbeşte Hristos. Nu neapărat cu mine personal, însă vorbeşte cu cineva: nu doar „proclamă”, nu doar vorbeşte oricui şi nimănui. El îi spune femeii căreia i-a murit fiul: Nu plânge! (Lc. 7, 12-13) Tânărului care întreabă cum să afle viaţa veşnică îi spune: „Lasă toate şi vino, doar, după Mine!” (Mc. 10, 21) Bolnavilor, orbilor, păcătoşilor: „Iartă-se ţie păcatele...”.

Dacă ne-am aminti de fiecare dată când auzim cuvintele evanghelice că ele nu răsună undeva pentru alţii, ci se spun pentru mine sau, în prezenţa mea, pentru cineva care are nevoie de ele! Poate că în această mulţime cineva o să audă un cuvânt sau altul al lui Hristos, dintre cele care au fost citite astăzi, poate că o să audă multe dintre ele. Iar noi trebuie să stăm cu toţii plini de cutremur şi să ne gândim: Hristos vorbeşte, şi în sufletul cuiva intră viaţa, cineva se mântuieşte, în cineva se alină amarul, cuiva îi curg lacrimile, cuiva i s-a zdrobit deodată inima împietrită, în cineva a răsărit deodată nădejdea, în cineva s-a aprins credinţa.

Ce bucurie vine de pe urma întâlnirii, de pe urma faptului că Hristos e în mijlocul nostru! Pentru că Învierea lui Hristos, pe care cu atâta bucurie o cântăm (şi nu numai în noaptea pascală, ci săptămână de săptămână, duminica), e un eveniment care nu a avut pur şi simplu loc cândva, ci un eveniment contemporan nouă."

"Simplitatea şi curăţia inimii omeneşti şi înţelepciunea omenească L-au aflat pe Hristos; tot ce era între extremele acestea a trecut pe lângă El. Nouă nu ni s-a dat să fim înţelepţi, dar să îşi curăţească inima, s-o deschidă să urmăm inimii sale i s-a dat fiecăruia dintre noi, fiecare poate să facă asta. Ne opresc frica, amorul propriu, aşa cum i-a oprit pe locuitorii Betleemului frica: ce va fi?

Iată, o să intre în viaţa lor, în umila lor casă acest bărbat, această femeie, care aşteaptă prunc – te pomeneşti că vor rămâne, şi ce-o să se întâmple atunci? Aşa facem şi noi faţă de Dumnezeu – Îl chemăm cu uşurinţă atunci când avem nevoie, dar să ne deschidem larg, „la perete”, uşile inimii, uşile vieţii noastre, ne este frică: dacă venirea Lui va însemna sfârşitul a toată acea tihnă, rânduială pe care cu atâta osteneală am clădit-o şi o clădim? Dacă El ne va cere să luăm în serios viaţa, să credem în serios că El este Domnul şi căile Lui trebuie să fie şi căile noastre? Dacă Domnul va face praf şi pulbere toată rânduiala care ne este atât de dragă, rânduială uneori moartă, lipsită de viaţă, însă cu care suntem obişnuiţi şi cu care am ajuns să trăim comod, fără simţăminte profunde, fără trăiri puternice, fără nici un gând deosebit – trăim „cum putem”, numai să fie o viaţă la adăpost."

"Dragostea este un sentiment uimitor, însă ea nu este numai un sentiment, ea e o stare a întregii fiinţe. Dragostea începe în clipa când văd în faţa mea un om şi străvăd adâncurile lui, când văd deodată esenţa lui. Bineînţeles, când spun: „eu văd”, asta nu înseamnă: „pătrund cu mintea” sau „văd cu ochii”, ci „pătrund cu toată fiinţa mea”. Dacă este îngăduit să facem o comparaţie, în acelaşi fel se poate spune că pătrund frumuseţea – de pildă, frumuseţea muzicii, frumuseţea naturii, frumuseţea operei de artă, atunci când stau înaintea ei uimit, mut, nefăcând altceva decât să receptez ceea ce se află în faţa mea, nefiind în stare să exprim asta prin vreun alt cuvânt în afară de exclamaţia: „Doamne! Cât e de minunat!” Taina iubirii faţă de om începe în clipa când ne uităm la el fără dorinţa de a-l poseda, fără dorinţa de a stăpâni asupra lui, fără dorinţa de a ne folosi în vreun fel de darurile lui sau de personalitatea lui, ci doar privim şi ne minunăm de frumuseţea care ni s-a descoperit."

Mitropolitul Antonie al Surojului este cunoscut şi iubit în întreaga lume atât de credincioşii ortodocşi, cât şi de eterodocşii în mijlocul cărora i-a fost hărăzit să trăiască şi să propovăduiască. S-a stins în 2003, în Anglia, după o viaţă slujită lui Hristos, lăsând în urmă o bogată operă şi chipul unui arhiereu-model al vremii sale. A fost îngropat în Cimitirul Brompton, din Londra, loc de pelerinaj pentru mulți credincioși și nu numai.