Teama care devine curaj

Teama care devine curaj/ La paura che diventa coraggio de Luca Mazzucchelli și Giulia Telli este o poveste încântătoare despre o vulpe cam fricoasă și un bursuc foarte înțelept... Ai citit bine. Vulpea din povestea noastră este doar fricoasă, și deloc șireată ca în alte povești, tocmai de aceea trebuie neapărat să o citești. Și acum, la modul cel mai serios vorbind... cine a mai auzit vreodată de o vulpe fricoasă?

Dar înainte de a-ți povesti mai multe despre această poveste frumoasă și mai ales despre învățămintele foarte utile pe care ți le transmite ea, îți voi spune câteva cuvinte despre cei doi adulți foarte creativi și foarte simpatici care  au lucrat la această carte. Unul a scris-o, Luca, iar celălalt a desenat-o, Giulia. 

Luca Mazzucchelli este psiholog și psihoterapeut, dar și autorul mai multor eseuri de promovare a psihologiei. Luca încearcă prin activitatea pe care o desfășoară să aducă psihologia mai aproape de viața de zi cu zi a oamenilor.

Giulia Telli este ilustrator. Cunoscută marelui public ca @mammachelibro, Giulia le recomandă părinților, prin intermediul rețelelor de socializare, cărți educative pe care le pot citi împreună cu copiii lor. 

Luca și Giulia sunt căsătoriți, locuiesc la Milano și sunt părinții a trei copii frumoși, cuminți și deștepți care iubesc la rândul lor cărțile cu ilustrații.

Nu știu dacă ați luat parte vreodată la un Festival al Lampioanelor, dar eu, care am avut acest noroc la un moment dat în viață, vă spun cu mâna pe inimă, dragi copii, părinți și bunici, că trebuie să participați măcar o dată la un  astfel de eveniment. Frumusețea momentului în care pe „pijamaua” neagră a cerului se aprind mii de luminițe galbene, de la lampioanele pline cu dorințe care mai de care mai arzătoare, este magică, feerică și de neegalat. În plus, energia  momentului este unică, pentru că sute sau zeci de oameni se emoționează la unison la gândul că, odată cu înălțarea spre infinit a felinarului lor, dorința li s-ar putea îndeplini...

Dar acum să ne întoarcem la povestea noastră, în care, o Vulpe - mai delicată decât vulpile pe care le cunoașteți voi din alte povești - (Și chiar așa dragi copii, ce alte povești cu vulpi mai cunoașteți voi?), era cât pe-aci să rateze  Festivalul Lampioanelor Magice care avea loc în fiecare an, în ultima zi de toamnă, în Marea Pădure de Hârtie. Mai trist este faptul că, motivul pentru care era cât pe-aici să nu mai ajungă la festival și să-și înalțe lampionul cu cea  mai mare dorință a ei, a fost frica.

Voi ce credeți, dragi, copii, ar trebui să lăsăm frica să ne împiedice să ne realizăm cele mai arzătoare dorințe ale noastre?

Vulpea din povestea noastră a fost la un pas să facă asta din cauză că, în momentul în care a deschis ușa pentru a pleca la festival, s-a speriat de un zgomot puternic și de faptul că i s-a părut că a zărit pe fereastră ceva ciudat  mișcându-se printre crengile unui copac din apropiere.

Dar Vulpea nu știa că atunci când suntem fricoși din fire, deseori ni se pare că vedem sau auzim lucruri care nu au nicio legătură cu realitatea. Iar dacă analizăm mai atent lucrurile pe care ni se pare că le vedem sau că le auzim, avem  toate șansele să ne dăm seama că de fapt, nu e nimic înfricoșător în jurul nostru.

Norocul Vulpii din povestea noastră a fost prietenul ei Bursucul, care, observându-i absența de la festival, s-a gândit să se ducă până la ea acasă să vadă dacă se simte bine. Odată ajuns acasă la Vulpe, acesta și-a dat seama că roșcata  nu era bine deloc. Vulpea era pur și simplu traumatizată de teamă. Și, în ciuda faptului că Bursucul a încurajat-o să iasă din casă fără griji și să meargă la festival pentru a nu rata șansa de a-și trimite dorința în eter, Vulpea era în  continuare suspicioasă. Însă, sfaturile înțelepte ale prietenului ei Bursucul, aveau să-i fie de mare folos. Acesta îi spusese:

— Vulpeo, știi ce îmi zicea mereu bunicul meu? „Cu cât fugi mai mult de frică, cu atât ea devine mai puternică!” Asta înseamnă că nu te ajută cu nimic să eviți umbrele, frunzele, vântul și tot ce întâlnești în pădure. Fugind de ceea ce  te sperie, nu vei scăpa de frică.

Prin urmare, Vulpea cea fricoasă ca un iepure s-a hotărât să pună în practică sfaturile Bursucului și să-și înfrângă teama, pentru a nu mai rata astfel din cauza ei atâtea lucruri frumoase. Și-a luat astfel inima în dinți și s-a  îndreptat încet-încet către ceea ce i-a provocat inițial teama. 

„La început, inima îi bătea atât de tare, încât i se părea că toată frica era acolo, înăuntru. Apoi, a simțit-o coborând treptat în stomac și devenind din ce în ce mai mică. Brusc, a observat că nu mai tremura: frica era tot acolo, dar nu o mai împiedica să se miște. Astfel, Vulpea și-a găsit curajul să facă încă un mic pas înainte.

Și așa, pas cu pas, tremur cu tremur, a ajuns aproape de copac.

S-a întors să vadă cât a mers... și nu-i venea să creadă!

Acum se simțea atât de puternică, atât de curajoasă!

Când a ajuns sub copac și s-a simțit pregătită, Vulpea și-a ridicat privirea spre ramuri și a rămas cu gura căscată: creatura ciudată care o terorizase nu era altceva decât o umbrelă veche ruptă, prinsă printre ramurile copacului și  legănată de vânt.”

Vulpea a descoperit astfel că, într-adevăr, temerile ei erau nejustificate. Enorma ei teamă fusese provocată de o banală umbrelă ruptă care fusese „aruncată” de vânt într-un copac. 

Vulpea a reușit să își înfrângă teama de una singură, găsind curajul de a o înfrunta puțin câte puțin și pas cu pas. La fel ca ea, oricare dintre noi poate să-și învingă temerile, cu condiția să accepte faptul că uneori mintea ne joacă  feste și că multe din temerile noastre nu sunt altceva decât un simplu rod al imaginației.

În finalul cărții, Luca Mazzucchelli, psiholog și psihoterapeut de profesie, vă oferă, dragi părinți și bunici, câteva sfaturi utile cu privire la modul în care trebuie să aborda ți subiectul temerilor cu micuții voștri, astfel încât să  îi ajutați să și le depășească mai ușor. 

Veți înțelege astfel că, chiar dacă uneori temerile copiilor voștri par de-a dreptul ridicole sau exagerate, ele nu trebuie tratate cu superficialitate de către noi adulții. Pentru că, pentru a scăpa de frici, copiii speriați au nevoie  mai întâi să se simtă înțeleși. În plus, pentru a preveni ca micuții noștri să dezvolte temeri, trebuie să fim foarte atenți în primul rând noi părinții la modul în care ne comportăm în preajma copiilor, care pot prelua cu ușurință  anumite temeri de la noi. Tot în această secțiune, veți afla, dragi părinți și bunici, când trebuie să consultați un specialist în legătură cu temerile copiilor voștri. 

În final, dragi părinți și bunici, vă invit să vă bucurați de cea mai frumoasă activitate pe care o pot desfășura părinții și bunicii împreună cu copiii lor, și anume, de citirea unei cărți. Avantajul cărții de față este că satisface în  egală măsură nevoile copiilor, cât și ale adulților, conținând pe lângă o poveste foarte frumoasă, care îi va seduce cu siguranță pe cei mici și câteva sfaturi foarte utile despre educarea și creșterea copiilor.

Și pentru ca această experiență să fie și mai fructuoasă, vă invit să vizitați site-ul SerenaMenteLibri.it unde veți găsi poze cu cei doi autori și cu frumoasa lor familie, dar și o serie de jocuri amuzante inspirate din această carte.  Cu ajutorul acestora vă veți putea juca cu copiii, vă veți îmbunătăți relația cu ei și veți învăța să vă înfruntați împreună neliniștile și temerile.

Cărțile din seria SERENAMENTE ne dau într-adevăr senzația că părinții și copiii cresc deopotrivă atunci când citesc cărți de calitate. Vă invit să vă convingeți singuri de acest lucru!