Zâmbetele nu fac zgomot

Zâmbetele nu fac zgomot/ I sorrisi non fanno rumore de Enrica Tesio este o poveste urbană dulce-amară despre viață, despre noi înșine, despre părinți și copii, despre Crăciun și despre  vremurile grăbite pe care le trăim, în care emoțiile, gândurile și sentimentele sunt trăite pe fugă, dar și despre cursa spre perfecțiune a societății actuale, în care, orice mică greșeală poate stârni o tornadă de reacții.

Cartea spune povestea Antoniei (Toni), o scriitoare talentată de cărți ilustrate pentru copii, pe care fostul ei soț, Cesare, o numește „mélomamma”. Toni este mama suprasolicitată a unei  fiice de opt ani și o femeie de succes, foarte ocupată, care și-a pierdut de curând mama. În puținele ei momente de liniște, o furtună de gânduri – despre îndatoririle ei casnice, despre  cariera ei profesională, despre fiica ei mereu nemulțumită și despre viața ei de femeie divorțată – îi invadează mintea, amestecându-se într-un amalgam zgomotos.

Enrica Tesio este originară din Torino, are trei copii, o relație de iubire și o carieră impresionantă de copywriter, meserie pe care o practică cu pasiune încă de la vârsta de 20 de ani.  A debutat ca scriitoare în anul 2015, când a publicat cartea „La verità, vi spiego, sull'amore”, care a inspirat un film regizat de Max Croci.

Enrica Tesio a cochetat și cu poezia, fiind autoarea volumului în versuri „Filastorta d'amore: Rime fragili per donne resistenti”. Însă se pare că proza este genul care o prinde cel mai bine, din portofoliul ei făcând parte și romanele „Dodici ricordi e un segreto” (2017) și „Tutta la stanchezza del mondo” (2022), care a inspirat un spectacol împreună cu Andrea Mirò. Cartea de față, „Zâmbetele nu fac zgomot” va fi, de asemenea, adaptată pentru marele ecran.

Toni traversează o perioadă grea din viața ei, dar nu se dă bătută. În fiecare dimineață se trezește și înfruntă provocările cu care vine fiecare zi, provocări care sunt cu atât mai numeroase acum, în preajma Crăciunului. Toni trebuie să se gândească așadar și la: reuniunile de familie ce vor urma, la cumpărarea cadourilor pentru cei dragi și la doza de falsitate care se impune în astfel de momente de dragul celorlalți, dat fiind faptul că ea nu se află chiar în cea mai fericită etapă a vieții ei.

Însă deocamdată trebuie să se concentreze pe lansarea noului volum din seria de cărți pentru copii Octavia Minunata, intitulată Octavia Minunata la Polul Nord. Expunerea în media care o obligă să fie atentă la toate detaliile: cum arată, cum vorbește, cum respiră, etc., pune o presiune mare asupra ei, dar aproape că nu mai are timp să simtă această presiune din cauza celorlalte griji pe care le are cu privire la fiica ei de opt ani, Vittoria; la fostul ei soț, Cesare, care și-a refăcut viața după divorțul lor, iar acum așteaptă un copil; la tatăl ei Claudio, care și-a refăcut și el viața după moartea mamei sale; la turneul de promovare pentru Octavia Minunata la Polul Nord, în care trebuie să plece în curând sau la pregătirile de 

Crăciun pe care trebuie neapărat să le facă.

Suprasolicitată de toate aceste lucruri pe care trebuie să le facă și de toate gândurile pe care le are, Antonia trebuie să își găsească energia necesară pentru a participa la prezentarea noii ei cărți, un eveniment amplu, desfășurat în incinta unui teatru, la care vor lua parte zeci de copii, educatori, părinți, reprezentanți ai mass-media și influenceri. Când, în cele din urmă, ajunge la eveniment și urcă pe scenă, într-o sală plină ochi, Antonia spune ceva incredibil: 

„Moș Crăciun nu există!”

Din acel moment viața ei devine scenariul unui film de groază în care ea joacă rolul monstrului principal.

Cel puțin așa lasă să reiasă una dintre mămicile prezente la eveniment alături de fiul ei de șapte ani, care o filmează pe Antonia rostind această propoziție monstruoasă și postează filmulețul pe Instagram sub pseudonimul „Licuriciul Intermitent”, alături de fotografia fiului ei, Milo, care plânge în hohote din cauza a ceea ce tocmai a auzit.

Textul care însoțește postarea sună în felul următor:

„Azi-dimineață s-a întâmplat ceva foarte grav: un adult, o mamă, o femeie, a spulberat visurile fiului meu și ale multor altor copii ca el. Antonia Baldi l-a ucis pe Moș Crăciun sub ochii noștri. Un singur lucru este cert: dacă ea tratează fantezia copiilor noștri ca pe un gunoi, și noi îi vom trata cărțile ca pe un gunoi. #BoicotOctavia #BoicotGraffianti.”

Agenta Antoniei, Simona Buonanno, este pur și simplu șocată, în timp ce mămica cu atitudine, Licuriciul Intermitent, mobilizează rapid un grup de mămici pentru a boicota tot ce ține de Antonia Baldi și de cărțile ei. 

Toate evenimentele de promovare a noii cărți sunt anulate cât ai clipi...

Văzând haosul pe care l-a declanșat aproape inconștient, Antonia simte nevoia să fugă cât mai departe de acest coșmar. Dar unde să se ducă? Unde alergăm cu toții atunci când ne este cel mai greu?

Antonia se refugiază în casa de la țară a mamei sale, care murise de curând. În aceste clipe ar fi avut nevoie de o mamă, dar în lipsa ei, se mulțumește cu casa în care mai dăinuie ceva din spiritul ei. În această casă în care a copilărit, Antonia încă mai poartă conversații imaginare cu fratele ei, Andrea, care murise foarte tânăr într-un accident de mașină…. 

Dând drumul la radio, își dă seama de adevărata amploare a scandalului pe care îl stârnise, afirmația ei fiind intens mediatizată atât în presa italiană, cât și în cea internațională.  Antonia se face vinovată așadar, după cum se exprimă un psiholog, că: „Acestor copii le-am răpit libertatea de a ieși din casă în perioada de carantină, iar astăzi le-am răpit libertatea de a visa și de a crede.” 

Același psiholog adăugând că: „Dacă nu reușim să le spunem povești copiilor noștri, nu le mai putem spune că, în ciuda tuturor lucrurilor, viața este frumoasă, ca în celebrul film  al lui Benigni.”

Între timp, aflăm mai multe despre Monica Pozzi, femeia care pornise acțiunea de boicotare a Antoniei și a cărților ei. Aceasta era, la rândul ei, o femeie divorțată, al cărei fost soț, Riccardo Politi, avocat de profesie, fusese foarte indignat de faptul că o fotografie a fiului său era intens mediatizată atât pe rețelele de socializare, cât și în presă. Monica încearcă să îl convingă că ceea ce face este perfect justificat și într-un scop, cu totul, și cu totul nobil, însă acesta, neînțelegând, începe să se documenteze pe internet cu privire la cine este Antonia Baldi, femeia care afirmase public că nu există Moș Crăciun. 

Părându-i-se nedrept modul în care este tratată această scriitoare, care, deși făcuse o afirmație nepotrivită, nu comisese totuși o crimă atât de gravă, Riccardo Politi o contactează și se oferă să îi ofere sprijinul în calitate de avocat. 

Antonia și Riccardo Politi se întâlnesc, iar acesta o sfătuiește să-i dea în judecată pe toți cei care o defăimaseră. În timpul întâlnirii, cei doi observă că între ei poate fi mai mult decât o simplă relație client-avocat…

Retrasă în casa de la țară a mamei ei, aflată la o oarecare distanță de oraș, și deci la adăpost de toate vocile care o condamnau pentru că „ucisese Crăciunul”, Antonia rememorează amintiri dragi din copilăria și adolescența ei, amintiri în care fratele ei, decedat mult prea devreme, ocupă un loc aparte. Își amintește astfel că datorită lui îl cunoscuse pe fostul ei soț, Cesare, și că Cesare, se îndrăgostise de ea cu adevărat abia în momentul în care fratele ei, Andrea, suferise cumplitul accident. Tot aici aflăm cum a fost afectată viața familiei ei de moartea lui Andrea, cum decursese relația dintre ea și Cezare și ce dusese la terminarea căsătoriei lor, despre cum se descurcă Antonia în calitate de mamă, cum o cunoscuse Cesare pe actuala lui soție sau cum decursese viața amoroasă a Antoniei până în acel moment. 

În casa goală de oameni, de gânduri și de viață a mamei sale, Antonia reușește să își facă, într-o oarecare măsură, ordine în gânduri. Reușește să își înțeleagă mai bine viața și oamenii  care au făcut, sau încă mai fac parte din viața ei, se împacă cu ideea că deciziile pe care le-a luat până acum au fost în cea mai mare parte corecte, și, în urma unei discuții cu agenta ei, decide că idila pe care o avusese cu avocatul Riccardo fusese o greșeală.

Cumva, acest enorm scandal îi adusese puțină liniște. Nu mai trebuia să plece în ajun de Crăciun într-un turneu de promovare, nu mai era solicitată de televiziuni pentru interviuri, și avea în sfârșit timp să se gândească la ea și la viața ei…

Face așadar planuri pentru ziua de Crăciun, petrece ceva timp cu fiica ei, reușește să rezolve între timp și misterul scrisorilor misterioase pe care Vittoria le primea, chipurile, de la Moș Crăciun, are inspirație pentru o nouă carte, care nu o are ca protagonistă de această dată pe Octavia Minunata, și își dă seama că viața ei, departe de a fi perfectă, este foarte bună așa cum e, deși nu știe încă:

Cum va pune capăt scandalului stârnit de afirmația ei anti-Moș Crăciun… 

Ce intenții se aflau în spatele atitudinii romantice a avocatului Riccardo...

Cum ar trebui să se poarte pentru a se înțelege mai bine cu fiica ei Vittoria?

Cum îi va putea oferi fiicei ei ceea ce își dorea de Crăciun, și anume, Turnul din Pisa?

Pentru toți cei care își doresc puțină liniște în compania unei povești frumoase și sensibile de sărbători, aceasta este alegerea de lectură ideală. 

Însă „Zâmbetele nu fac zgomot” poate fi citită atât în timpul sărbătorilor de iarnă, cât și în miezul verii, pentru că aceasta nu este o carte doar despre Crăciun, chiar dacă se petrece în preajma lui. Aceasta este o frumoasă poveste despre viață și despre numeroasele ei probleme cărora, cu toții, fără excepții, trebuie să le facem față...