Lasă-ţi viaţa să vorbească. Cum să asculţi de glasul vocaţiei

Lasă-ți viața să vorbească

Vocația nu vine din voință, ci din ascultare. Trebuie să vă ascultați viața și să înțelegeți despre ce este vorba cu adevărat. Cuvântul „vocație” își are originea în termenul latinesc pentru „voce”. Vocația nu reprezintă un țel pe care-l urmăriți, ci o chemare pe care o auziți. Înainte să-i puteți spune vieții ce vreți să faceți cu ea, trebuie să o ascultați când ea vă spune cine sunteți. Trebuie să ascultați valorile și adevărurile din centrul propriei identități, nu de standardele după care ar trebui să trăiți – ci de standardele după care nu aveți cum să nu trăiți, dacă vă trăiți propria viață.

ACT și Politon vă oferă cartea Lasă-ți viața să vorbească (Let Your Life Speak), de Parker J. Palmer.

„Lasă-ți viața să vorbească” este o veche zicală a quakerilor. Poate fi interpretată în felul următor: Înainte de a spune vieții ce intenționați să faceți cu ea, ascultați ce intenționează ea să facă cu dumneavoastră. Lăsați-vă viața să vă spună ce adevăruri întruchipați, ce valori reprezentați.

Viața nu este reprezentată numai de punctele forte și de virtuți. Dacă vă veți lăsa viața să vorbească despre lucruri pe care doriți să le auziți, despre lucruri pe care le-ați spune bucuroși și altora, trebuie s-o lăsați să vorbească și despre lucruri pe care nu vreți să le auziți și pe care nu le-ați spune nimănui, niciodată.

Sufletul este asemenea unui animal sălbatic: dur, rezistent, inteligent, independent și, totodată, timid. Dacă veți da buzna în pădure și veți striga după acesta, el nu își va face apariția. Dar dacă sunteți dispuși să intrați tiptil în pădure și să vă așezați în liniște câteva ore, la rădăcina unui copac, s-ar putea să vedeți, cel puțin cu coada ochiului, prețioasa creatură pe care o așteptați.

Ideea de „vocație” este, de cele mai multe ori, emisă într-un mod deficitar. Vocația sau chemarea nu vine de la o voce din afara individului, o voce cu exigențe morale, care cere ca individul să devină ceva ce nu este încă: cineva diferit, cineva mai bun, cineva aflat dincolo de limitele lui.

Chemarea dumneavoastră cea mai profundă reprezintă evoluția către propria individualitate autentică, chiar dacă aceasta coincide sau nu cu o imagine a persoanei care ar trebui să fiți.

Oamenii au locuri înlăuntrul lor unde dăinuie frica, dar mai au și alte locuri ce poartă nume precum încredere, speranță și credință. Puteți să alegeți să conduceți dintr-unul din acele locuri, să stați pe un teren care să nu fie înțesat de faliile tectonice ale fricii, să vă îndreptați spre ceilalți dintr-un loc plin de speranță, nu de anxietate.

Pe parcursul acestei cărți, veți privi individualitatea și vocația prin lentile metaforice, de la „sămânța” adevăratului sine, care vă este sădită în lume la naștere, până la „călătoria” pe care o faceți pe întuneric, către lumină. Autorul sfârșește cartea cu încă o metaforă, privind individualitatea și vocația prin intermediul rotației anotimpurilor. Metafora anotimpurilor aprofundează înțelegerea celorlalte metafore. Semințele trec prin etapele vieții lor, într-un ciclu nesfârșit al anotimpurilor – iar ciclul anotimpurilor reamintește că această călătorie nu se termină niciodată. De asemenea, metafora anotimpurilor scoate căutarea individualității și a vocației dincolo de originile sale, în profunzimile vieții lăuntrice, din comunitatea umană și chemarea ei spre leadership, și o duce în lumea naturii, cea mai vastă dintre toate lumile vizibile în care sunt integrate viețile voastre.

Ideea potrivit căreia viețile sunt precum eternul ciclu al anotimpurilor nu neagă zbuciumul sau bucuria, pierderea sau câștigul, întunericul sau lumina. În schimb, vă încurajează să le acceptați pe toate – și să aflați în toate oportunități de dezvoltare.

Parker J. Palmer este scriitor și profesor, implicându-se totodată activ în probleme de educație, comunitate, leadership, spiritualitate și schimbare socială. Munca lui cuprinde o gamă vastă de instituții ‒ colegii și universități, școli de stat, organizații comunitare, instituții religioase, corporații și fundații. Este membru cu vechime al Asociației Americane pentru Educație Superioară, consilier cu experiență în cadrul Institutului Fetzer și fondator al programului Fetzer de formare a profesorilor de școală generală. Fundația Danforth și Institutul Fetzer i-au sprijinit munca prin burse consistente. A câștigat în 1993 premiul național al Consiliului Colegiilor Independente pentru contribuții remarcabile în domeniul educației superioare. În 1998, în cadrul așa-numitului Leardership Project, un studiu ce a inclus 10 000 de cadre diactice, Palmer a fost numit unul dintre cei mai importanți profesori din învățământul superior și formatori de opinie din ultimul deceniu: „A inspirat o generație de profesori și reformatori prin viziunile sale evocând comunitatea, cunoașterea și plenitudinea spirituală.” Datorită scrierilor sale, a fost distins cu mai multe doctorate onorifice, precum și premii pentru realizări remarcabile, printre care Premiul de Excelență acordat de Associated Church Press. A publicat zece poezii, peste o sută de eseuri și câteva cărți de succes, printre care „The Promise of Paradox” (Promisiunea paradoxului), „The Company of Strangers” (Printre străini), „To Know As We Are Known” (Să știm după cum suntem știuți), „The Active Life” (Viața activă) și „The Courage to Teach” (Curajul de a preda). Este membru al Societății Religioase a Prietenilor (Quakeri) și trăiește în Madison, Wisconsin.